funny professor

            Semn clar de bătrânețe când te năpădesc amintirile din copilărie. Impresiile din această postare mi-au fost provocate de discuția despre modul de interpretare a textelor literare în școlile noastre, din Micuța dansatoare a Dr. Stoica. Asta mi-a amintit de profesorul meu de limba și literatura română, din gimnaziu. O să-l pomenesc toată viața pentru stilul lui de predare interactiv, pentru pasiunea pe care o punea la ore, pentru provocările zilnice…Nuuu, să nu credeți că era genul acela de dascăl care te mângâie pe tărtăcuță, te și pupă pe frunte eventual, ca să-ți fie drag să înveți materia lui, nuuu, dimpotrivă, era un profesor sever, cu un ritm alert de predare, nu aveai timp să caști ochii pe geam la ora lui, trebuia să fii cu mintea deschisă pentru a-i primi informațiile și a-i răspunde rapid la întrebări. Doamne, cât l-am iubit pe profesorul ăsta minunat! Mă tot întreb cum am putut să-i fac față ritmului lui nebun de predare, fiind o timidă de nedescris. A știut el cumva să deschidă o portiță spre copilul curios și dornic de a învăța din mine. Mulți elevi nu puteau ține ritmul sau pur și simplu se blocau în fața lui și nu mai erau în stare să emită vreo idee inteligentă. A, aceștia din urmă erau numiți cotul bumbacului…nici în ziua de azi nu știu de la ce vine expresia asta.

            La orele lui, nu primeai doar niște informații pe tavă pe care după aia te chinuiai să le memorezi și gata nota, nu, el îți cerea să-ți spui părerea, să-i spui ce simți legat de un subiect. Țin minte, de exemplu, că fusesem cu școala la piesa de teatru Preșul, care, pentru niște copii ca noi a fost nițel cam libertină în idei și în exprimările fizice. A doua zi, la oră, ne-a întrebat dacă ne-a plăcut și am răspuns în cor că nu, dar nu am știut să spunem de ce. Ne-a spus atunci că, dacă vrei să descrii un tablou, de exemplu, nu te apuci să spui, că nu este rotund, nu este mic, nu este nici chiar mare, nu este peisaj dar nici portret…nu este…nu este…spui ce este, nu ce nu este. Ei, de genul acesta de provocări aveam parte la orele lui. Sau ne ducea în excursii și ne cerea să-i descriem peisajul de sub ochii noștri.
             În ultima clasă, pentru a ne pregăti pentru admiterea la liceu, ne-a dat o serie de examene cu subiecte similare celor ce aveau să ne fie date atunci, cu colțul cu numele ascuns, exact ca la un examen, ne-a corectat lucrările apoi și le-am discutat împreună. Cred că ne-a pus și notele în catalog, nu mai știu, e foarte posibil. Am halit și un 2 de la el, că-i suflam colegei de bancă…i-am adus personal catalogul din cancelarie chiar, să-mi treacă mândrețe de notă. 😀 El a fost profesorul meu etalon, ca el nu am mai întâlnit nici în liceu, nici la colegiu. Voi ce dascăli minunați ați avut? Chiar sunt curioasă! 🙂

Reclame